"De cand ne stim, din vremuri de demult, fratii mei si cu mine muncim in adancul muntilor pentru a aduce de acolo la lumina aur si nestemate. E o munca anevoioasa care ne tine in intunericul din strafundul pamantului ceasuri indelungate in fiecare zi a anului. Noi nu putem admira schimbarea anotimpurilor si nimic nu ne modifica obiceiurile... Numai ca, intr-o buna zi... Dar mai bine s-o iau de la inceput...

         Intr-o zi de iarna, o regina frumoasa si inteleapta, care statea la fereastra si broda, se intepa cu acul, iar cateva picaturi de sange inrosira zapada de pe pervazul ferestrei.

        " - Ah, isi zise ea, de-as avea o fetita cu pielea alba ca zapada, cu buzele rosii ca sangele si cu parul negru ca abanosul... "

        Si iata dorinta i se implini: regina nascu o fetita intocmai cum o visase, pe care o boteza Alba ca Zapada.

        Numai ca, vai, biata regina se stinse din viata dupa ce isi vazu fetita.

        Dupa multi ani, regele isi lua o noua sotie.

        Noua regina era tare trufasa si nu era multumita ca este doar frumoasa: voia sa fie cea mai frumoasa. Avea in iatacul ei o oglinda fermecata careia ii cerea mereu sfatul. In fiecare zi se admira indelung in oglinda si o intreba:

        - Oglinda, oglinjoara mea, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din lume?

        Si in fiecare zi, oglinda ii raspundea:

        - Regina, tu esti cea mai frumoasa din lume!

        Multumita, trufasa regina isi vedea mai apoi de treburile ei.

        In vremea asta, Alba ca Zapada crestea si se facea pe zi ce trece mai frumoasa si mai inteleapta. Si iata intr-o buna zi, pe cand regina isi intreba oglinda:

        - Oglinda, oglinjoara mea, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din lume?

        Aceasta ii raspunse:

        - Regina, eu iti sunt credincioasa, nu te insel niciodata: esti foarte frumoasa, dar Alba ca Zapada este cea mai frumoasa.

        Regina cea rea fu cuprinsa de furie. Dadu porunca sa i se infatiseze unul dintre vanatori:

        - Ia-o cu tine pe Alba ca Zapada, du-o in padure si omoar-o! Si ca sa te cred ca ai omorat-o, sa-mi aduci dovada inima ei! porunci ea.

        Vanatorul cobora in livada unde Alba ca Zapada culegea mere.

        - Printesa, am primit porunca sa te iau cu mine la padure. Trebuie sa-i dai ascultare reginei. Urmeaza-ma!

        Cand sa-si scoata pumnalul, vanatorul fu cuprins de mila, vazand chipul dragalas si nevinovat al printesei.

        - Alba ca Zapada, mai bine fugi!

        - Bine, dar porunca reginei?

        - Porunca era sa-ti iau viata! Numai ca eu nu pot face una ca asta! Fugi si nu te mai intoarce niciodata la castel!

        Atunci, fara sa se mai uite in urma, alergand cat o tineau picioarele, Alba ca Zapada se pierdu in padure.

        Pe drumul de intoarcere, vanatorul prinse o caprioara, o dobora si-i lua inima, pe care o aseza intr-un sipetel.

        Cu aceasta in mana se infatisa reginei.

        - Maria Ta, iata inima Albei ca Zapada. Porunca ti-a fost indeplinita.

        Alba ca Zapada rataci multa vreme prin padure. Vietuitoarele padurii o urmareau curioase.

        - Ce frumoasa este! Oare unde se duce asa de una singura?

        Si iata ca Alba ca Zapada zari printre copaci acoperisul unei casute.

        - Ce casa draguta! exclama ea cu incantare, dar ce mica este! Cine poate locui acolo?

        In vremea asta, la castel, regina cea rea isi intreba oglinda:

        - Oglinda, oglinjoara mea, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din lume?

        Iar oglinda ii raspundea:

        - Regina, eu iti sunt credincioasa, nu te insel niciodata: esti foarte frumoasa, dar tot Alba ca Zapada este cea mai frumoasa. Si i-o arata pe Alba ca Zapada in fata casutei din padure.

        - Alba ca Zapada! Asadar vanatorul n-a ucis-o! Daca asa stau lucrurile, o sa ma ocup eu insami de treaba asta. Caci vreau sa fiu cea mai frumoasa din lume...

        Alba ca Zapada batu la usa casutei din padure. Cum nimeni nu-i raspunse, apasa clanta si intra. Infometata, musca dintr-o painita si bau dintr-un ulcior cu lapte.

        " - Ce mic e totul aici! se mira ea. Si ce vraiste in casuta asta! O sa fac eu curatenie! "se hotara ea. Punand mana pe o matura, Alba ca Zapada se apuca de treaba: matura praful din toate ungherele, spala si orandui totul. Cand termina, cuprinsa de oboseala, adormi pe un patuc.

        La sfarsitul zilei, dupa ce am trudit din greu in maruntaiele pamantului, cei sase frati ai mei si cu mine ne-am intors acasa.

        - Ah! Ce bine e din nou acasa! Tot ce imi doresc e sa mananc si sa dorm.

        - Si eu!

        - Si eu!

        - Cu totul de acord!

        - Sunt de aceeasi parere!

        - E adevarat!

        - Si inca cum!

        - Oh! Usa e intredeschisa! A intrat cineva in casa!

        Cam speriati, am impins usa. Nimeni... Doar casa arata parca altfel decat o stiam...

        - Totul e curat luna! Cineva a facut curatenie aici!

        In camera de culcare am dat de o fetiscana adormita intr-un patuc. Avea pielea foarte alba, precum zapada, iar parul ii era negru ca abanosul.

        - Ce frumoasa e! Dar si ce inalta!

        - Cine sa fie? N-am mai vazut-o pana acum!

        - Sst! O s-o trezesti...

        - Oh! Ce mititei sunteti! glasui Alba ca Zapada deschizandu-si ochii. Cine sunteti?

        - Noi suntem cei sapte pitici, iar tu te afli la noi acasa. Tu ai facut curatenie in casa?

        - Da, eu, sper ca nu v-ati suparat.

        - Deloc! Acum o sa putem petrece! Muzica!

        Dupa ce am dantuit si ne-am distrat bine, Alba ca Zapada ne-a spus povestea ei, iar noi i-am zis:

        - Nu vrei sa ramai aici la noi? O sa te ocupi de gospodarie in timp ce noi vom cobora in mina.

        - O, va multumesc! Sunteti buni la inima si milosi!

        A doua zi dimineata, am plecat catre mina mult mai veseli decat de obicei.

        In vremea asta, la castel, regina cea rea punea la cale o rezbunare cumplita.

        - Sunt de nerecunoscut! Intr-adevar, cu palaria asta urata si cu salul mancat de molii, nimeni nu ma va recunoaste. O s-o ispitesc pe prostuta aceea cu fleacurile astea...

        Caci regina luase cu ea tot soiul de podoabe. Din cele ce le plac fetelor. Cu infatisarea ei schimbata, regina cea rea ajunse in padure, la casa piticilor.

        - De vanzare! Piepteni, cingatori! Cine vrea piepteni frumosi? Ziua buna, fata mea. Ia priveste cingatorile astea frumoase. Care-ti place?

        Caci, trebuie s-o spunem, fara sa stea pe ganduri, Alba ca Zapada ii deschise deja usa casutei.

        - Incearc-o pe asta, te ajut eu sa-i strangi sireturile.

        Si proptindu-se bine, asa-zisa negustoreasa incepu sa traga de sireturile cingatorii, si stranse, si stranse! Biata Alba ca Zapada incerca sa strige:

        - Ajutor! Nu mai pot respira! Ma sufoc...

        Insa regina strangea, strangea mereu...

        Tocmai atunci ne-am intors si noi de la mina.

        - Dar ce se intampla? Ce faci? Da-i drumul!

        Convinsa ca a terminat cu Alba ca Zapada si profitand de inghesuiala, nesuferita de regina disparu.

        - Dezleaga-i repede cingatoarea! Iute!

        - Adu un pahar cu apa! Poftim, bea, o sa te simti mai bine...

        Reintoarsa la castel, regina isi intreba iarasi oglinda:

        - Oglinda, oglinjoara mea, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din lume?

        Insa oglinda, ca si in alte dati, ii raspundse:

        - Regina, eu iti sunt credincioasa, nu te insel niciodata: esti foarte frumoasa, dar tot Alba ca Zapada este cea mai frumoasa.

        Regina fu cuprinsa de o furie neagra. A doua zi se deghiza din nou intr-o femeie batrana si zdrentaroasa si isi puse o masca pe ochi. Apoi lua un mar frumos si rosu la culoare pe care il inmuie in otrava si il aseza peste alte mere intr-un cosulet. Si iarasi lua calea padurii...

        - Bine te-am gasit, fata frumoasa! N-ai vrea sa cumperi niste mere?

        " - Oh, ce frumoase sunt, se gandi Alba ca Zapada, iar babuta asta pare tare sarmana! "

        - Poftim, gusta din marul asta frumos ca sa te convingi cat este de bun...

        Alba ca Zapada, increzatoare, nu-si mai aminti de sfaturile noastre si intinse mana catre frumosul fruct otravit. Nici nu musca bine din mar ca si cazu si ramase nemiscata. Otrava fuse tare puternica. Regina cea rea incepu sa rada:

        - In sfarsit! Acum eu sunt cea mai frumoasa!

        Apoi se grabi s-o ia din loc, in vreme ce micile animale ale padurii se apropiau intristate. Nici nu le venea sa creada ca Alba ca Zapada cea buna si frumoasa nu mai traia!

        - Baba asta urata si rea e desigur regina!

        - Cu siguranta i-a facut rau Albei ca Zapada!

        Cand ne auzi vocile, regina isi zvarli cosuletul cu mere si o lua la sanatoasa cat putu de repede. Pentru noi piticii era tare greu sa ne tinem dupa ea, daramite s-o mai si prindem.

        - Alba ca Zapada voastra nu mai e! ne-a mai strigat ea cu rautate inainte de a se face nevazuta prin padure.

        Sigura de victorie, regina se napusti la oglinda ei fermecata fara sa-si scoata mai intai straiele de cersatoare.

        - Oglinda, oglinjoara mea, spune-mi cine-i cea mai frumoasa din lume?

        Insa oglinda ii raspundse:

        - Regina, eu iti sunt credincioasa, nu te insel niciodata: esti foarte frumoasa, Alba ca Zapada nu mai poate fi cea mai frumoasa. Dar, de acum inainte, chipul iti va fi la fel de had cum ti-e inima. Ingrozita, regina isi smulse masca si scoase un tipat: oglinda ii arata un chip hidos si zbarcit si asa avea sa ramana pe veci.

        Noi, piticii, am incercat zadarnic s-o readucem la viata pe Alba ca Zapada. Statea intinsa pe jos, acolo unde cazuse, si era cu adevarat lipsita de viata. Toata viata am jelit-o, alaturi de vietuitoarele padurii.  Era atat de frumoasa, incat nu ne-am putut hotara s-o ingropam. In zori am asezat-o intr-un sicriu de cristal, pe varf de munte, astfel ca oricine s-o poata admira. Ce pustie avea sa fie casa fara ea!

        Dar iata ca, intr-o buna zi, un tanar print trecu pe acolo, ducandu-se la vanatoare. Vazand-o pe Alba ca Zapada odihnind in sicriul de cristal, atat de frumoasa incat parea ca doarme, nu se mai putu dezlipi de locul acela. I-am istorisit toata povestea...

        - Ridicati capacul, zise el atunci, as vrea s-o vad mai de aproape, este atat de frumoasa!...

        Cu mare delicatete, o cuprinse in brate. Si atunci, miscarea facu sa cada din gatul printesei bucatica de mar otravit. Pe data Alba ca Zapada deschise ochii. Cand il vazu pe print, obrajii i se imbujorara. chipul printului se lumina de un zambet. Alba ca Zapada era vie, printul o readuse la viata.

        - Vrei sa fi printesa mea? Imparatia mea te asteapta...

        Cat despre noi piticii, am ramas iarasi fara Alba ca Zapada. Numai ca de data asta eram tare fericiti pentru ea! Totul e bine cand se termina cu bine.

        De atunci nu ne saturam niciodata sa ne amintim de povestea ei si s-o istorisim tuturor."