Camasa galbena

        Camasa galbena era o camasa larga, cu maneci lungi si cu 4 buzunare mari aplicate in fata, brodate cu fir negru. Era decolorata dupa atatia ani de purtat, dar era inca intr-o forma decenta. Am gasit-o in 1963, cand venisem acasa in vacanta de Craciun, rascolind prin gentile cu haine pe care mama dorea sa le dea de pomana.

        "Doar nu iei vechitura aia?" mi-a spus mama cand m-a vazut impachetand camasa galbena. "Am purtat-o cand eram insarcinta cu fratele tau, in 1954!" "Este intocmai ceea ce imi trebuie sa port peste haine in timpul orelor de desen, mama. Multumesc!" Am pus-o in bagajul meu inainte ca ea sa poata obiecta ceva.

        Camasa galbena a devenit o parte din garderoba mea de scoala. Dupa ce am absolvit, am purtat camasa in ziua in care m-am mutat in noul meu apartament si in diminetile in care faceam curat.

        In anul urmator, m-am casatorit. Apoi am ramas insarcinata. Am purtat camasa galbena in timpul acelor zile de rotunjime. Imi era dor de mama si de restul familiei. Dar aceasta camasa m-a ajutat. Am zambit cand mi-am amintit ca mama a purtat-o cand fusese si ea insarcinata, cu 15 ani mai devreme.

        In acel Craciun, plina de sentimentele calde pe care aceasta camasa mi le dadea, am impachetat-o in hartie aurie de cadouri si am trimis-o mamei. Cand mama mi-a scris pentru a-mi multumi pentru cadoul ei "real", mi-a spus ca "camasa galbena este minunata !"

        Nu a mai amintit de ea niciodata.

        In anul urmator, sotul meu, fiica mea si cu mine am trecut pe la mama si tata sa luam niste mobila. Cateva zile mai tarziu, cand am despachetat masa de bucatarie, am observat ceva galben : camasa.

        Si asa , jocul a fost reluat.

        La urmatoarea noastra vizita acasa, am pus in secret camasa sub salteaua mamei si a tatalui. Nu stiu cat i-a luat ca s-o gaseasca, dar au mai trecut aproape doi ani pana am descoperit-o la baza lampii din sufrageria noastra. Camasa cea galbena era tocmai ce aveam nevoie in timp ce reconditionam mobila. Petele de culoarea nucului i-au dat personalitate.

        In 1975 am divortat de sotul meu. Cu cei trei copii m-am pregatit sa ma intorc la parinti. In timp ce impachetam, o depresie a inceput sa puna stapanire pe mine. Ma intrebam daca voi fi in stare sa ma descurc de una singura si daca voi fi in stare sa-mi gasesc de lucru.

        Am rasfoit biblia, in cautare de alinare. Am gasit un pasaj care ma sfatuia sa port armura lui Dumnezeu pentru a rezista incercarilor. Incercam sa-mi imaginez armura lui Dumnezeu, dar tot ceea ce vedeam era camasa galbena patata. Am imbracat-o cu grija. Oare dragostea mamei mele pe care o simteam prin camasa nu era ea insasi o armura ? Mi-a revenit curajul.

        Despachetand lucrurile in noua mea casa, stiam ca trebuie sa-i inapoiez mamei camasa cea galbena. Data viitoare cand am vizitat-o am pus-o printre hainele ei.

        Intre timp mi-am gasit un loc de munca la un post de radio.

        Un an mai tarziu am descoperit camasa galbena intr-o geanta veche din debaraua mea. Insa avea acum ceva nou: deasupra buzunarelor de pe piept erau brodate cu fir verde stralucitor cuvintele : "Pat este proprietara mea". Mi-am luat trusa de brodat si am mai adaugat cateva litere. Acum camasa afirma cu mandrie "Mama lui Pat este proprietara mea".

        Dar nu m-am oprit aici. Am facut zig-zag-uri de-a lungul tuturor cusaturilor. Apoi l-am rugat pe un prieten sa-i trimita mamei din alta localitate cutia frumoasa in care pusesem camasa. Am insotit-o de o scrisoare care arata destul de oficial si provenea chipurile de la "Institutul de intr-ajutorare", scrisoare prin care era anuntata ca ii fusese trimis un premiu pentru actele ei de caritate. As fi dat orice sa vad fata mamei cand a deschis cutia.

       Dar, ca de obicei, ea nu a amintit de asta. Doi ani mai tarziu, in 1978, m-am recasatorit. In ziua nuntii noastre, Am dus masina noastra in garajul unui prieten pentru a evita glumele si farsele obisnuite. Dupa nunta, cand sotul meu conducea masina in drumul spre luna noastra de miere, m-am intins dupa o perna pentru a-mi rezema capul. Parea ca ar avea ghemotoace si cocoloase in ea. Am desfacut fata de perna si am gasit, invelita in hartie de nunta, camasa galbena. In buzunar era un biletel: "Citeste John 14:27-29. Va iubesc pe amandoi, Mama."

        In acea noapte am rasfoit biblia din nou in camera de hotel si am gasit versetele. : "Va las cu un dar: pace in minte si inima. Si pacea pe care v-o dau nu este fragila ca pacea lumeasca. Deci nu fiti tulburati sau infricosati. Amintiti-va ce va spun: plec, dar voi reveni la voi. Daca ma iubiti cu adevarat, veti fi foarte fericiti pentru mine; acum pot merge la Tatal care este mai mare decat mine. V-am spus aceste lucruri inainte de a se intampla pentru ca atunci cand se vor petrece sa credeti in mine."

        Camasa a fost ultimul cadou al mamei. Am aflat trei luni mai tarziu ca era in stadiul terminal al unei boli. A murit in anul urmator la 57 de ani.

        Am fost tentata sa alatur in mormant si camasa ei galbena. Dar ma bucur ca nu am facut-o pentru ca e o amintire vie a dragostei si a jocului pe care le-am impartasit impreuna timp de 16 ani.

        In plus, fiica mea cea mai mare e la scoala acum, delectandu-se cu orele de desen. Si fiecare elev care are ore de desen are nevoie de o camasa galbena cu buzunare mari.

Povestirea a fost gasita intr-o pagina de internet
in versiune engleza si se pare ca apartine Patricei Lorens